Pantofii au fost lasati undeva in iarba, albi si mici..nu la fel de mici ca picioarele ei.Nu exista incaltari care sa nu-i raneasca picioarele. Ai crede ca-i printesa din povestea cu bobul de mazare ascuns sub multe-multe saltele de puf. Nu, e doar o privitoare, o ascultatoare, uneori o povestitoare, dar de cele mai multe ori o visatoare. Caci, nu-i asa, oricat incerci sa le gonesti visele se-ntorc atunci cand te-astepti mai putin si te-arunca sus, sus de tot printre nori si printre stele.
Alteori te-arunca-n iarba. Asa cum statea ea in ziua aia trecandu-si mainile prin par, cu zambete si-ngandurari.
Si pantofii fac parte din "trebuie". Pentru ca oricat isi doreste, nu se poate plimba desculta prin iarba. E un gest care nu se potriveste cu orasul mare. Dar nici ea nu se potriveste acolo, poate de-asta si viseaza-atat, mereu in verde, mereu departe.
Este usor amuzanta, usor dramatica incapatanarea cu care incearca de-atata vreme sa prinda visele si sa le inchida intr-un sipet, din care sa nu iasa decat atunci cand le da ea voie. Si ele nebunele si salbaticele ii scapa iar si iar, si-si rad libere, asa cum face vantul cand ii ravaseste pletele.
Cel mai mult le place s-o viziteze cand miroase a ploaie si-a iarba...uneori o surprind in plina strada si se-ntampla sa se mai loveasca de vreun trecator..sau,in toiul unei conversatii, cand persoana din fata ei isi da seama la un moment dat ca nu mai e acolo..o tradeaza privirea distrata, pierduta.."la ce te gandesti? cu tine vorbesc!".."da, scuza-ma stii, nu eram atenta".
Ma visam intinsa-n iarba, sau in nisip, sau printre alge..tot verzi, cum altfel. Nu stiai? Visele mele-s verzi, apele mele au aceeasi nuanta. Ma mir ca nu zaresc intr-o zi in oglinda ca si pletele mele si-au schimbat culoarea, ca alge s-au amestecat printre ele si le-au incalcit strans si m-au facut sa seman cu-o salbatica.
Ti-am spus de nu stiu cate ori. Pentru ca traiesc in regatul lui "trebuie", uneori imi arunc mantia visului pe umeri si zbor in alta parte, acolo unde nu poate ajunge oricine. Daca ma-nfasor bine-n ea, nu mai pot fi zarita, chiar de-s in mijlocul lor, oricat m-ar privi ei, eu sunt demult departe. Acolo unde "trebuie" nu mai are nici o putere, acolo unde ma pot plimba desculta si unde ei, ei care sunt atat de mici si de urati, ei, sfetnicii lui "trebuie" devin neputinciosi.
Uneori visez..ca apele verzi ascunse de mantia viselor se vor revarsa si vor acoperi odata, candva, regatul lui "trebuie".
Alteori te-arunca-n iarba. Asa cum statea ea in ziua aia trecandu-si mainile prin par, cu zambete si-ngandurari.
Si pantofii fac parte din "trebuie". Pentru ca oricat isi doreste, nu se poate plimba desculta prin iarba. E un gest care nu se potriveste cu orasul mare. Dar nici ea nu se potriveste acolo, poate de-asta si viseaza-atat, mereu in verde, mereu departe.
Este usor amuzanta, usor dramatica incapatanarea cu care incearca de-atata vreme sa prinda visele si sa le inchida intr-un sipet, din care sa nu iasa decat atunci cand le da ea voie. Si ele nebunele si salbaticele ii scapa iar si iar, si-si rad libere, asa cum face vantul cand ii ravaseste pletele.
Cel mai mult le place s-o viziteze cand miroase a ploaie si-a iarba...uneori o surprind in plina strada si se-ntampla sa se mai loveasca de vreun trecator..sau,in toiul unei conversatii, cand persoana din fata ei isi da seama la un moment dat ca nu mai e acolo..o tradeaza privirea distrata, pierduta.."la ce te gandesti? cu tine vorbesc!".."da, scuza-ma stii, nu eram atenta".
Ma visam intinsa-n iarba, sau in nisip, sau printre alge..tot verzi, cum altfel. Nu stiai? Visele mele-s verzi, apele mele au aceeasi nuanta. Ma mir ca nu zaresc intr-o zi in oglinda ca si pletele mele si-au schimbat culoarea, ca alge s-au amestecat printre ele si le-au incalcit strans si m-au facut sa seman cu-o salbatica.
Ti-am spus de nu stiu cate ori. Pentru ca traiesc in regatul lui "trebuie", uneori imi arunc mantia visului pe umeri si zbor in alta parte, acolo unde nu poate ajunge oricine. Daca ma-nfasor bine-n ea, nu mai pot fi zarita, chiar de-s in mijlocul lor, oricat m-ar privi ei, eu sunt demult departe. Acolo unde "trebuie" nu mai are nici o putere, acolo unde ma pot plimba desculta si unde ei, ei care sunt atat de mici si de urati, ei, sfetnicii lui "trebuie" devin neputinciosi.
Uneori visez..ca apele verzi ascunse de mantia viselor se vor revarsa si vor acoperi odata, candva, regatul lui "trebuie".