Wednesday, December 16, 2009

[IV] Semne.

Un zgomot puternic. Speriat, am fugit spre intunericul rece al camerei.(Yann Tiersen - Déjà Loin) Fereastra pe care o ferecasem de ceva timp zacea pe podea in mii si mii de cioburi. In lumina lunii care acum patrundea fara a se sfii prin golul lasat de zgomot pareau mii de rubine. Sangerand, o bufnita se zbatea neputincioasa, pe podea, printre ele. Si rubinele parca se prefaceau in calauze ale mortii sfasiind-o asemenea unor hiene. Cu ultimele puteri, bufnita si-a indreptat privirea ingrozita spre mine incercand sa-mi strige ceva, ultimul ei secret. Cu lacrimi in ochi am ridicat-o intr-o ultima imbratisare.



Tuesday, December 15, 2009

[III] Labirint.

Caut. (Muse - Micro Cuts) Imi caut cu disperare drumul. Am senzatia ca am mai trecut pe-aici. E a patra oara. Deja a patra oara. In treizeci de ani n-am reusit altceva decat sa ma pierd in labirint. De fiecare data cand am ajuns in aceasta rascruce a plangerii am ales alta cale, convins fiind ca e cea potrivita. Insa toate cele trei alegeri au sfarsit in acelasi loc. Trei cercuri tangente in acelasi punct, rascrucea plangerii. Tot ce-am trait a fost doar o miscare circular-repetitiva total dezordonata. Ca un ritual magic dizgratios practicat de un impostor. Un impostor, care in ignoranta sa a incalcat tabu-ul libertatii. Pedeapsa? Schingiuire psihica de un cumplit si inuman primitivism. Caut. Caut sfasiat drumul spre centru. Oare am in mine forta necesara pentru a parasi acest cerc vicios?


Sunday, December 13, 2009

[II] Caut.

(Drudkh - Only The Wind Remembers My Name)

De ani de zile, de cand ma stiu, imi caut drumul prin lanul de floarea soarelui, printre batranii copaci rataciti care-mi sopteau vinovat doar tacere rau prevestitoare, printre stancile despuiate care-mi ascultau spovedania torturandu-ma cu imbratisarile lor aspre de piatra, printre hidoasele masti cu chip de om care-mi lepadau ca unui cersetor doar legaminte distante.

(Tomasz Gassowski - Sztuczki glowne)

Caut. Caut asemenea unui orb ce fotografiaza cu pasiune siluetele orasului medieval in prag de sarbatoare. Caut asemenea unui surd extaziat de alb-negrul pianului dezlantuit intr-un cant salbatic. Caut asemenea acelui mut incarcerat sapte zile doar pentru ca, in toiul noptii, in acea mahala aparent linistita, a pornit a'si striga nelinistea. Ecoul l-a tradat. Caut asemenea nebunului ce valseaza visator cu propria-i camasa de forta.


Only the wind...


Sztuczki glowne...

[I] Iubire.

Iubire, se lasa seara...
Iubire, o seara amara cu aroma de scortisoara...
Iubire, rasar lacrimi din acordeonul care-si tanguie povestile-i bizare in zarea sfasiata de furtuna...
Sufletu'mi apune violent izgonit in pustie...
Iubire...
(yann tiersen - l'homme aux bras ballants)