N'am mai facut poze de foarte mult timp, dar parca simt cum imi vine cheful din nou... toate la timpul lor. Pana una alta o sa mai postez ce'am mai facut de cand am parasit blogul. Intre timp am lucrat la unicul proiect fotografic propriu si personal... cum mi'a venit ideea? simplu... am citit unul dintre sutele de mii de articole idioate despre fotografie in care se preciza ca un fotograf adevarat TREBUIE sa aiba cel putin un proiect major intr'un an... si mi'am zis? da? ok... eu nu sunt un fotograf adevarat... totusi, sa presupunem ca as vrea sa am si eu un proiect... cam cat timp ar trebui sa lucrez la el? un an? doi? o viata si jumatate? ok... am ales o viata... dar numele?...
In cautarea prafului de soare...
O fi bine? N'o fi bine? De ce am ales numele asta? Pentru ca prima oara cand am ajuns intr'o satra de tigani am regasit o parte din mine... si cum seria de poze de'atunci purta numele Prin praf de soare nu mi'a mai ramas decat sa adaug putina actiune in titlu... cautarea... mi'e foarte clar ca nu se va termina niciodata cautarea prafului de soare care ma va descoperi... ok... gata tu romantismele... cam asta era descrierea primei serii:
Bunicii mei erau din acelasi sat, asa ca, desi tinerel, chiar copil de fapt, tot pe drumuri eram, cand la unii cand la altii si un stiu cum se facea ca parca soarele apunea intotdeauna atunci cand treceam pe langa corturile invaluite in fum si bucurie.Era o galagie care ma atragea. Erau asa multi copii si toti alergau veseli in jurul corturilor. Era un joc nou numai de ei stiut? Asa de mult as fi vrut sa ma opresc sa alerg si eu cu ei, dar stiam ca nu e voie si mergeam mai departe cu gandul la praful de soare ridicat de ei in jocul lor... si cat imi doream sa-mi fie prieteni...Cu ceva timp in urma am trecut din nou pe acolo... si erau... erau acolo... alti tigani... alti copii... alt apus... aceeasi veselie (pofta de viata ii zic eu)... si aceeasi dorinta a mea de invata jocul pe care numai ei il stiu...
