Franturi

Uneori degetele mangaie tastatura, alteori alearga nervoase, uneori sunt adormite si miscarea lor e molateca. Se mai plimba printre plete..apoi se odihnesc din nou. Da, si-n palme se-ascund povesti. De ce se-ascund? Pentru ca palmele nu stiu sa vorbeasca, limbajul lor e tacut. De vina-i doar somnul care se presara pe pleoape..de vina-s gandurile stol, imprastiate ca nebunele..de vina-i ea care nu mai stie..uneori privirile-i ratacesc..asupra unui nor, de pilda, si se gandeste ce bine-ar fi daca el, norul, ar putea s-o ia la o plimbare. Ce bine dac-ar fi asa pufos ca-n visul ei. Sa se-afunde-n el, sa ocroteasca si s-ascunda. Desigur ca norul calatoreste in tinutul cel verde-verde. Pentru ca verdele de-acolo nu-i unul obisnuit..este o nuanta veche, o nuanta a viselor, care se repeta obsedant si de fiecare data altfel. Gandurile-s frante, sugrumate..povestile-s acolo, dar nu se lasa inca asternute..