Se spune ca toate povestile incep cu "a fost odata". Dar asta ma duce cu gandul spre trecut. Iar povestea asta se-ntampla acum..cum poti incepe o poveste care tocmai se scrie? Cum poti incepe-o poveste fara sa stii prea multe despre personaje? Da, putem inventa, putem visa, ne putem creiona personaje tare frumoase..dar ireale. Din copilarie-am adorat povestile. Inca le iubesc.
Dar cele mai apropiate-mi sunt povestile adevarate.
Asa c-o sa va istorisesc un fragment dintr-o astfel de poveste care se scrie-n zilele noastre.
Personajul principal este un nobil cavaler. Poate unii-or sa zambeasca si-or sa spuna ca-n epoca domnilor google, yahoo si alti cunoscuti de acest fel, e imposibil sa regasesti un cavaler ar vremurilor demult apuse. Ei bine, va spun eu, va-nselati. El exista.
Traieste undeva intr-un oras-cetate, cu turnuri si stradute pietruite, pesemne tocmai acolo pentru ca si orasul lui vine de demult.
Si uite-asa l-am descoperit intr-o buna zi, de fapt am vazut imagini ale lumii prin ochii lui de cavaler. Natura, oameni..asa cum stiam eu c-ar trebui privite, asa cum multi nu mai stiu, sau au uitat s-o faca. Simplu, natural, fara artificii, fara..."sclipiciul" acela inselator pe care-l intalnesc la tot pasul. Cu zambet sau tristete. Dar intotdeauna cu sufletul.
Pentru ca dincolo de pozele pe care el le face, sunt povesti. Despre viata, despre vise, despre stari..
Desi traieste in regatul lui "trebuie", care nu se potriveste de fel cu firea lui, cavalerului ii place sa se piarda-n altfel de lumi..are stropi de mare-n suflet si fire de nisip pe degete. Stie sa daruiasca zambete celor din jur, atunci cand sunt tristi. Si acesta-i secretul. Ca-n ciuda faptului ca-i om mare si serios, pastreaza inca copilul din el. Care-l face uneori nastrusnic, alteori zapacit, alteori grav si melancolic, dar intotdeauna..liber. Pentru ca asta-i ceea ce-l pastreaza asa cum este.
Pentru ca-i un om care-a lasat visul si povestea in viata. Care n-a uitat sa priveasca.
E-un simplu om. Chiar si cavalerii cei nobili sunt oameni. Dar ce mare lucru sa te mai poti numi astfel. Cat de greu a devenit s-aduci un zambet intr-un timp cand e-atat de simplu sa ranesti.
Nu-l cunosc inca decat foarte putin, caci asa cum va spuneam la-nceput, povestea se scrie.
Dar m-a facut sa zambesc de multe ori. Pentru ca se bucura frumos, intens. Se entuziasmeaza. Uneori pare repezit. Ca un copil. Dar te face sa zambesti simtindu-i zambetul.
Sau sa te intristezi cand surprinde povesti mai triste. Si sa te bucuri iar cand afli ca vrea s-ajute un necunoscut..doar pentru ca la randul lui a fost miscat de-o poveste...
Se-ntampla azi. S-a intamplat sa-l intalnesc, pe cavaler si lumea lui, intr-o vreme in care ma convinsesem pe mine insami si ma lasasem convinsa de altii ca lumea aceea verde-verde din visul meu, cu oameni frumosi, murise demult. Si ca totul se rezuma doar la vise.
Dar am pasit intr-o zi intr-un "fotojoc". Sunt randuri scrise intr-un spatiu virtual. Dar oamenii chiar exista, si pot simti cat sunt de reali pentru ca randurile si imaginile lor respira viata.
Aceea simpla si frumoasa. Si adevarata.
Fragmentul asta de poveste e darul meu pentru tine. Mi-ar fi placut sa nu fie doar un dar virtual, dar in clipa asta-i singurul pe care-l pot trimite de departe.
La multi ani, Andrei!:)
Dar cele mai apropiate-mi sunt povestile adevarate.
Asa c-o sa va istorisesc un fragment dintr-o astfel de poveste care se scrie-n zilele noastre.
Personajul principal este un nobil cavaler. Poate unii-or sa zambeasca si-or sa spuna ca-n epoca domnilor google, yahoo si alti cunoscuti de acest fel, e imposibil sa regasesti un cavaler ar vremurilor demult apuse. Ei bine, va spun eu, va-nselati. El exista.
Traieste undeva intr-un oras-cetate, cu turnuri si stradute pietruite, pesemne tocmai acolo pentru ca si orasul lui vine de demult.
Si uite-asa l-am descoperit intr-o buna zi, de fapt am vazut imagini ale lumii prin ochii lui de cavaler. Natura, oameni..asa cum stiam eu c-ar trebui privite, asa cum multi nu mai stiu, sau au uitat s-o faca. Simplu, natural, fara artificii, fara..."sclipiciul" acela inselator pe care-l intalnesc la tot pasul. Cu zambet sau tristete. Dar intotdeauna cu sufletul.
Pentru ca dincolo de pozele pe care el le face, sunt povesti. Despre viata, despre vise, despre stari..
Desi traieste in regatul lui "trebuie", care nu se potriveste de fel cu firea lui, cavalerului ii place sa se piarda-n altfel de lumi..are stropi de mare-n suflet si fire de nisip pe degete. Stie sa daruiasca zambete celor din jur, atunci cand sunt tristi. Si acesta-i secretul. Ca-n ciuda faptului ca-i om mare si serios, pastreaza inca copilul din el. Care-l face uneori nastrusnic, alteori zapacit, alteori grav si melancolic, dar intotdeauna..liber. Pentru ca asta-i ceea ce-l pastreaza asa cum este.
Pentru ca-i un om care-a lasat visul si povestea in viata. Care n-a uitat sa priveasca.
E-un simplu om. Chiar si cavalerii cei nobili sunt oameni. Dar ce mare lucru sa te mai poti numi astfel. Cat de greu a devenit s-aduci un zambet intr-un timp cand e-atat de simplu sa ranesti.
Nu-l cunosc inca decat foarte putin, caci asa cum va spuneam la-nceput, povestea se scrie.
Dar m-a facut sa zambesc de multe ori. Pentru ca se bucura frumos, intens. Se entuziasmeaza. Uneori pare repezit. Ca un copil. Dar te face sa zambesti simtindu-i zambetul.
Sau sa te intristezi cand surprinde povesti mai triste. Si sa te bucuri iar cand afli ca vrea s-ajute un necunoscut..doar pentru ca la randul lui a fost miscat de-o poveste...
Se-ntampla azi. S-a intamplat sa-l intalnesc, pe cavaler si lumea lui, intr-o vreme in care ma convinsesem pe mine insami si ma lasasem convinsa de altii ca lumea aceea verde-verde din visul meu, cu oameni frumosi, murise demult. Si ca totul se rezuma doar la vise.
Dar am pasit intr-o zi intr-un "fotojoc". Sunt randuri scrise intr-un spatiu virtual. Dar oamenii chiar exista, si pot simti cat sunt de reali pentru ca randurile si imaginile lor respira viata.
Aceea simpla si frumoasa. Si adevarata.
Fragmentul asta de poveste e darul meu pentru tine. Mi-ar fi placut sa nu fie doar un dar virtual, dar in clipa asta-i singurul pe care-l pot trimite de departe.
La multi ani, Andrei!:)
10 comments:
haaaaaaaaaaa..... te'am prins... am asteptat mult darul asta... si m;am bucurat la fel de muuuuuuuuuuuuuuult... multumesc mult domnita mina... sincer?... ma simt flatat... da'las ca'mi trece roseata... hi hi hi... o seara faina sa ai :)... pentru ca e ziua mea :) >:D< >:D< >:D<
Asa-i..m-ai prins. No, de unde era sa stiu tu, daca nu-mi soptea cineva?:) sau crezi ca-s ghicitoare?:) ma bucur mult ca te-a bucurat. seara faina sa ai si tu..si imbatisator de ziua ta:)
si da, banuiam eu c-ai rosit:))
da, da, da! si io aveam aceeasi banuiala :PPP la multi ani!
>:D<
da da da... banuiati voi :PPPPP... dar n;am inteles un lucru.... la ce te;ai referit cand ai zis ca nu pot fi cuprins in titlu? :))))... ca am burta prea mare? sau ca numele e prea lung? :D... hi hi hi hi... multumesc din nou >:D< >:D<
Tu, ca sugubat mai esti!:)..off..nici nu stii de cate ori am schimbat titlul..ca nu se potrivea nici unul..da'nici macar nu stiu daca ai burta..da' intuiesc ca n-ai:)
Daca chiar vrei sa-ti explic ce-am vrut sa zic, o voi face cu mare drag:)
Si, ca sa stii, si eu ma tot bucur de bucuria ta..si m-au emotionat randurile..da' na..ca eu am voie sa si plang ca-s domnita:) una cam atipica ce-i drept:) dar...
hey... ce ma bucur ca te bucuri ca ma bucur :))... asa ne bucuram cu totii... un alt motiv de bucurie :D... aha... ca tot ai zis de plans... si tot am zis si yo de plans... cred ca o sa amintesc azi despre o inventie a lui Oskar, copilul de 9 ani care m;a impresionat atat de tare... si incredibil de aproape... cartea de care vorbeam in postul anterior :D
>:D<
Mai e un motiv de zambet pisicit aici:) ..azi e ultima zi..maine incepe vacanta..doua saptamani de mare..la o aruncatura de bat de vama..:) da' tare rau imi pare ca nu s-a nimerit in aceeasi perioada..am niste carti pe care le voi lua cu mine..ma gandesc daca ar trebui sa caut si povestea lui oskar..si cat timp lipsesc eu..sa vezi "le grand bleu"..e o poveste albastra..asa de frumoasa..da un pic trista..dar..cred eu, ca de multe ori, paradoxal, cele mai frumoase povesti is cele triste..
he he he... sa ai o vacanta frumoasa... iar daca tot esti la o aruncatura de bat... sa mergi intr;o dimineata la stuf sa bei o cafea... hi hi hi... iti zic yo ca merita :D... asta in caz ca nu stii :D... poi cat esti in vacanta yo voi rememora cele 8 zile din vama... cu fotografii... comentarii... citate... etc etc etc... asta ca sa retraiesc clipele... care au fost toate incredibil de placute... hi hi hi...
yo zic sa cauti si povestea lui Oskar... mie mi;a placut mult :)... pradoxal sau nu :)
sa ai o vacanta frumoasa si lunga... adika deh... sa nu treaca asa repede :D... draga domnita atipica :D
PS: vezi batul ala... sa nu;l arunci... sa nu cumva sa lovesti pe cineva :P
Multumesc..sigur c-am fost la stuf..:) si eu ce fac..o sa vad pozele si povestile de-abia can vin..caci n-o sa am nici un fel de net cu mine..da poate-i mai bine asa..desi voi fi curioasa:)..imi pare rau ca n-am cum sa mai postez..poate ma mai loveste inspiratia:) mi-ar fi placut sa va trimit scrisori:) acu mi-am amintit ca n-am mai scris, de mana, de-un car de ani..mi-i dor sa fac asta:)
voi avea grija cu batul:) caci stii cat de "indemanatica" sunt:)
Dar de-abia miercuri voi pleca, asa ca pana atunci te voi citi..si te voi comenta..si voi zambi..si te vad, sa stii, te vad cum zambesti si tu acolo cand citesti:)
Post a Comment