Poate ca-n alb-negru ar fi mai simplu. Poate prea multele culori si infinitele nuante trimit sufletu-n calatorii mult prea indepartate. Si-n locuri prea adanci. In alb-negru "poate" n-ar mai exista.
Iar pasii n-ar mai calca nicicand pe nisipuri miscatoare.
Pesemne ca piatra rubinie nu si-a gasit niciodata locul pe pieptul fetei verzi. A ascuns-o in spatele cartilor. Visa ca intr-o zi s-o arunce in mare. Si ca apele ei o vor transforma si-i vor da nuanta visului. Nici linistea nu-si are locul in taramurile verzi..cu intunecate paduri si lacuri far' de fund.
Far' de culorile nebune ale doamnei toamne, melancolia demult ar fi plecata.
Mi-s visele pline de verde si de ape. Somnul ma trimite mereu departe...si daca zorii n-ar mai reusi sa sfarme poarta visului? Daca acea calatorie-n vis ar fi atat de puternica incat ar fi cu neputinta sa te-ntorci..nuantele poarta sufletu-n calatorii...
Straiele sihastrilor is intunecate. Si-atat. Poate pentru ca sufletul lor merge intr-o singura calatorie. Si-atunci, cum de-n tinuturile cele verzi aceeasi sihastri isi poarta cernitele vestminte fluturand in bataia vantului din nord, intocmai unor prelungi aripi de randunica..
Nuantele dau grai nelinistilor. Norilor care se-astern pe frunte. Buzelor stranse uneori fara de zambet. Privirilor innegurate.
Iar pasii n-ar mai calca nicicand pe nisipuri miscatoare.
Pesemne ca piatra rubinie nu si-a gasit niciodata locul pe pieptul fetei verzi. A ascuns-o in spatele cartilor. Visa ca intr-o zi s-o arunce in mare. Si ca apele ei o vor transforma si-i vor da nuanta visului. Nici linistea nu-si are locul in taramurile verzi..cu intunecate paduri si lacuri far' de fund.
Far' de culorile nebune ale doamnei toamne, melancolia demult ar fi plecata.
Mi-s visele pline de verde si de ape. Somnul ma trimite mereu departe...si daca zorii n-ar mai reusi sa sfarme poarta visului? Daca acea calatorie-n vis ar fi atat de puternica incat ar fi cu neputinta sa te-ntorci..nuantele poarta sufletu-n calatorii...
Straiele sihastrilor is intunecate. Si-atat. Poate pentru ca sufletul lor merge intr-o singura calatorie. Si-atunci, cum de-n tinuturile cele verzi aceeasi sihastri isi poarta cernitele vestminte fluturand in bataia vantului din nord, intocmai unor prelungi aripi de randunica..
Nuantele dau grai nelinistilor. Norilor care se-astern pe frunte. Buzelor stranse uneori fara de zambet. Privirilor innegurate.
7 comments:
ce fain ce fain ce fain... halal comentariu.. nu?... da ma scot yo... ca's obosit :)... dar mi;a placut... mi;a placut cand ai zis ca daca n;ar fi nuantele pasii n;ar mai calca nicicand pe nisipuri miscatoare... daca n;ar fi nuantele cred ca am fi tristi, plictisiti, fara pic de pofta de viata... ma bucur ca exista :)... si ma bucur si de culorile doamnei toamne... :) nuantele dau grai sperantei :) si soarelui care ne lumineaza intotdeauna privirea... noapte buna :)
Ma bucur ca ti-o revenit zambetul, in ciuda postului meu, destul de trist..care cred ca s-a nascut tocmai dintr-un alt post si mai trist..da'i frumos, nu-i asa, cand tristetea naste frumusete..stiam ca esti obosit, tu:) no, si de se-apropie hypnos cu pasi repezi de tine, o noapte buna sa ai..
noapte buna, frumosilor tristi!
Cum spunea si Andrei ieri "ce fain, ce fain..":) tot asa am tot spus in ultima vreme si voi continua sa spun "ce frumos!".
Ana, mi-a placut tare mult randul tau, seamana cu un titlu de povestire..sau de roman. Si poate, daca imi dai voie:).il voi folosi candva:) buna dimineata ploioasa..
In sfarsit dupa atatea saptamani ni s-a daruit ploaia..
buna dimineata si, da, iti dau voie...voi stiti a scrie frumos si ar fi pacat :)
Multumesc:)..ma bucur de fiecare data cand mai descopar pe cineva care-mi citeste randurile:)
cîteodata cred ca visele-s eu in continuare (nu, nu in continuarea zilei, asa cum stim) eu de fapt, eu de drept
Post a Comment