A fost odata toamna

Mainile reci povestesc despre toamna. Aceleasi priviri ratacitoare-s incarcate de galbenul unor frunze pierdute pe drumuri, purtate de vant si calatorinde-n cele (patru?) zari.

Suflul verde topindu-se-n toamna nebuna. In adancuri se-aud acorduri tanguitoare. E tipat. E cantec. E vis. Sau cosmar.

E lacrima inghitita de pamantul la fel de rece si de tacut. Acolo unde am cazut de-atatea ori. Acolo unde m-am trezit singura in noapte. Paienjenis de amintiri. Fuga de trecut si de mine.

Nopti strecurate, furate, ascunse, pastrate. Pasi ingreunati si brate atarnand stinghere de-a lungul trupului. Candva, intr-un vis, durerea se lasa mangaiata de atingerea de miere a unei toamne mai blande. Si adormea cuminte, leganata de-o adiere usoara. Si de-o privire nestiuta si pierduta-n timp.

Acelasi timp crud. Care fura, care nu inapoiaza nimic vreodata, fie ca-ntalneste-n calea lui zapezi albastre sau taramuri verzi, toamne melancolice sau stele stranse bine-n pumni mici.

In pumnii mici pe care-i strange de-atatea ori..pentru a nu lasa la iveala stropii de verde si de nebunie. La fel cum si inima-i stransa de teama, lipsita de fasiile imprastiate-n cele patru zari. Patru-i un fel de-a spune. Zarile-s nesfarsite. La fel ca dorul. Care se hraneste din tine si cu tine. Si sfasie. In fiecare zi. Inca putin.

In toamna, o esarfa atarna de gatul prelung..palmele incearca sa se-ascunda-n manecile hainei. Asa incat vantul sa nu mai muste din ele. Pasii se strecoara grabiti. Privirea se pleaca uneori sub cerul ingreunat de-atata toamna.
Si-aluneca departe-departe. Acolo de unde vine strigatul de demult.

Dintr-un timp indepartat. Nestiut si nevazut. Dar simtit cu toata fiinta. Acolo unde s-a pierdut. Invelisul numit trup rataceste prin orasul mare. Iar jumatatea din suflet ramasa..se-nfioara de fiecare data cand simte galben de frunze, rosu-aprins de toamna, cristale reci si ploi coplesitoare, vant salbatic si acelasi ramas-bun repetat...

Odata, demult, se-nalta pe varfuri pentru a culege frunze prea rosii de pe garduri si le-ndesa-n buzunare. Odata, demult, zana toamna era buna si-i daruia zambete-n culori si parfum pufos de gutui. Si fumul torcand domol pe hornurile caselor din orasul mic si vechi. Fum de toamna..parfum de amintire.

Povestea micilor maini reci sovaitoare. A privirilor plecate. Impletita cu stropi marunti asternuti pe chip in noapte. Cu taceri adanci. Si dor.