prin praf de soare (XIII)

Il iubesc din ce in ce mai mult pe Sabato... am facut rost si de eseurile lui... de'abia astept... ma bucur ca am reinceput sa citesc pornind de la Inainte de tacere...

***

Odata, l-am intrebat pe Pasolini de ce se interesa de viata marginalizatilor... iar el mi-a raspuns ca o facea fiindca in ei viata se pastreaza sacra in mizeria sa.

Ernesto Sabato - Inainte de tacere

***
mi-e asa de dooooor de voi... dar voi nu puteti intra pe net sa-mi cititi blogul... poate e mai bine asa... sa ramaneti in praf de soare... praful de civilizatie e amar... vai ce amar e...

prin praf de soare (XII)

prin praf de soare (XI)

prin praf de soare (X)

prin praf de soare (IX)

prin praf de soare (VIII)

prin praf de soare (VII)

Prin praf de soare (VI)

Prin praf de soare (V)

Prin praf de soare (IV)

Prin praf de soare (II)

later edit: alti oameni... alte povesti: - Despre oameni part.1 - (eu personal astept si celelalte parti...)

Prin praf de soare (I)

Prin praf de soare - prolog?!?

daca tot era vorba de emotii... nu mai bine ma intorc putin in timp?

ma intorceam zilele trecute de la lucru schiopatand de la febra din postul anterior, stresat, obosit, dezamagit dar plin de sperante... privirea pierduta in pamant pe undeva... dar cu pletele'n vant :))))... cand mi;a iesit un corcodus in cale... noroc ca m'am ferit la timp... dar culmea... deja era prea tarziu... gandurile'mi negre se spulberara... deja cautam cu privirea corcodusele verzi... si cu bucurie am vazut ca erau cateva si pentru mine... cum am gustat;o pe prima... cum m;am intors in tara minunilor a copilariei...

bunicii mei erau din acelasi sat... asa ca, desi tinerel, chiar copil de fapt, tot pe drumuri eram, cand la unii cand la altii... si nush cum se facea ca parca soarele apunea intotdeauna atunci cand treceam pe langa corturile invaluite in fum si bucurie... era o galagie care ma atragea... erau asa multi copii... si toti alergau veseli in jurul corturilor... era un joc nou numai de ei stiut?.... asa de mult as fi vrut sa ma opresc sa alerg si yo cu ei... dar stiam ca nu e voie... si mergeam mai departe, cu gandul la praful de soare ridicat de ei in jocul lor... si cat imi doream sa;mi fie prieteni...

cu doua saptamani in urma am trecut din nou pe acolo... si erau... erau acolo... alti tigani... alti copii... alt apus... aceeasi veselie (pofta de viata ii zic eu)... si aceeasi dorinta a mea de invata jocul pe care numai ei il stiu...