Wednesday, July 30, 2008

Intr-o zi, in iarba, ganduri au rasarit dintr-un pantof



Pantofii au fost lasati undeva in iarba, albi si mici..nu la fel de mici ca picioarele ei.Nu exista incaltari care sa nu-i raneasca picioarele. Ai crede ca-i printesa din povestea cu bobul de mazare ascuns sub multe-multe saltele de puf. Nu, e doar o privitoare, o ascultatoare, uneori o povestitoare, dar de cele mai multe ori o visatoare. Caci, nu-i asa, oricat incerci sa le gonesti visele se-ntorc atunci cand te-astepti mai putin si te-arunca sus, sus de tot printre nori si printre stele.
Alteori te-arunca-n iarba. Asa cum statea ea in ziua aia trecandu-si mainile prin par, cu zambete si-ngandurari.
Si pantofii fac parte din "trebuie". Pentru ca oricat isi doreste, nu se poate plimba desculta prin iarba. E un gest care nu se potriveste cu orasul mare. Dar nici ea nu se potriveste acolo, poate de-asta si viseaza-atat, mereu in verde, mereu departe.
Este usor amuzanta, usor dramatica incapatanarea cu care incearca de-atata vreme sa prinda visele si sa le inchida intr-un sipet, din care sa nu iasa decat atunci cand le da ea voie. Si ele nebunele si salbaticele ii scapa iar si iar, si-si rad libere, asa cum face vantul cand ii ravaseste pletele.
Cel mai mult le place s-o viziteze cand miroase a ploaie si-a iarba...uneori o surprind in plina strada si se-ntampla sa se mai loveasca de vreun trecator..sau,in toiul unei conversatii, cand persoana din fata ei isi da seama la un moment dat ca nu mai e acolo..o tradeaza privirea distrata, pierduta.."la ce te gandesti? cu tine vorbesc!".."da, scuza-ma stii, nu eram atenta".
Ma visam intinsa-n iarba, sau in nisip, sau printre alge..tot verzi, cum altfel. Nu stiai? Visele mele-s verzi, apele mele au aceeasi nuanta. Ma mir ca nu zaresc intr-o zi in oglinda ca si pletele mele si-au schimbat culoarea, ca alge s-au amestecat printre ele si le-au incalcit strans si m-au facut sa seman cu-o salbatica.
Ti-am spus de nu stiu cate ori. Pentru ca traiesc in regatul lui "trebuie", uneori imi arunc mantia visului pe umeri si zbor in alta parte, acolo unde nu poate ajunge oricine. Daca ma-nfasor bine-n ea, nu mai pot fi zarita, chiar de-s in mijlocul lor, oricat m-ar privi ei, eu sunt demult departe. Acolo unde "trebuie" nu mai are nici o putere, acolo unde ma pot plimba desculta si unde ei, ei care sunt atat de mici si de urati, ei, sfetnicii lui "trebuie" devin neputinciosi.
Uneori visez..ca apele verzi ascunse de mantia viselor se vor revarsa si vor acoperi odata, candva, regatul lui "trebuie".



8 comments:

andrei said...

dark tranquility - ego drama... asta ascult acum :)... domnita mina :)... am citit si re-citit acest post... si oare e culmea? sau nu? dar si yo is deconectat de la aparatele realitatii o mare parte din timp... :)... problema e ca mantia mea nu ma ascunde pe mine ci pe cei din jur :D...

de notat si faptul ca atunci cand dispare chiar si mantia... parca un fior ma injunghie... hey... totusi esti in lumea care "trebuie"... dar nu voi uita sa lupt pentru lumea mea... si pentru visele din care e nascuta... si traiesc cu speranta ca va veni vremea cand "apele verzi", involburate de ploile de lacrimi, vor darama digurile din ce in ce mai puternice ale regatului lui "trebuie" :)... hey mina... visele... cateodata :)... cand se lovesc de realitate, la contactul cu atmosfera de aici, se transforma in lacrimi :)

sa ai o zi faina :)... si un zambet din orasul cel mare :)... ca acolo sunt... :D.. chiar daca poarta alt nume :)

andrei said...

aaa... am uitat sa zic... imi place imaginea... parca ai fi tu acolo :D... cea din text :)... am fugit... din nou... ca trebuie sa... :)

mina said...

Tu Andrei, si eu am citit si recitit comentariile..c-au mers direct.."la tinta":) asa-i, apele verzi is involburate de ploi de lacrimi..cum le stii tu pe toate:) ca un cavaler nobil ce esti:) visele, visele.. de ce se transforma-n lacrimi? stiu si eu..poate pentru ca si ele fac parte din limbajul sufletului..ma bucur ca ti-o placut imaginea, si da, de-asta am pus-o acolo..sunt eu..cea din text..si cea de-acum cativa ani, in muzeul satului, intr-o zi cu un soare de miere, de octombrie..cu plete mai lungi decat le am acum:)
Dac-ai citit si recitit..sa-nteleg ca ti-o placut?:))
Zambet tie din celalalt oras mare..oi scrie mai mult de-acasa..ca acum si eu "trebuie" sa..:)

andrei said...

:)) da domnita pentru ca mi'a placut :) si pentru ca m'am recunoscut in fiecare cuvant al tau :)... hi hi hi... noroc ca ai scris tu... ca yo n;as fi putut s;o fac asa de bine :)...

sa inteleg ca si tu invingi in lupta cu timpul :D... adevarul e ca stiam asta deja ... muaaaahaaa :D... am fugit din nou :)))... sa vezi ce slabesc yo acu :D

mina said...

Multumesc. Si io stiam deja ca esti un purtator de mantie cand am aterizat in fotojocul tau..de-aia m-am si oprit aici:)..si poate de-asta te-ai si recunoscut in randurile mele..lupta cu timpul..ei..eu si el suntem intr-o permanenta inclestare..uneori ma sufoca..alteori..visez ca-l prind si-l topesc intr-o clipa..una singura, magica..

andrei said...

:)... iti doresc sa ti se transforme visele'n realitate :)...

Anonymous said...

:)

mina said...

Imi place sa dau nastere zambetelor. Asa ca de le primesc, le voi si intoarce:)