Tuesday, September 23, 2008

A fost odata toamna

Mainile reci povestesc despre toamna. Aceleasi priviri ratacitoare-s incarcate de galbenul unor frunze pierdute pe drumuri, purtate de vant si calatorinde-n cele (patru?) zari.

Suflul verde topindu-se-n toamna nebuna. In adancuri se-aud acorduri tanguitoare. E tipat. E cantec. E vis. Sau cosmar.

E lacrima inghitita de pamantul la fel de rece si de tacut. Acolo unde am cazut de-atatea ori. Acolo unde m-am trezit singura in noapte. Paienjenis de amintiri. Fuga de trecut si de mine.

Nopti strecurate, furate, ascunse, pastrate. Pasi ingreunati si brate atarnand stinghere de-a lungul trupului. Candva, intr-un vis, durerea se lasa mangaiata de atingerea de miere a unei toamne mai blande. Si adormea cuminte, leganata de-o adiere usoara. Si de-o privire nestiuta si pierduta-n timp.

Acelasi timp crud. Care fura, care nu inapoiaza nimic vreodata, fie ca-ntalneste-n calea lui zapezi albastre sau taramuri verzi, toamne melancolice sau stele stranse bine-n pumni mici.

In pumnii mici pe care-i strange de-atatea ori..pentru a nu lasa la iveala stropii de verde si de nebunie. La fel cum si inima-i stransa de teama, lipsita de fasiile imprastiate-n cele patru zari. Patru-i un fel de-a spune. Zarile-s nesfarsite. La fel ca dorul. Care se hraneste din tine si cu tine. Si sfasie. In fiecare zi. Inca putin.

In toamna, o esarfa atarna de gatul prelung..palmele incearca sa se-ascunda-n manecile hainei. Asa incat vantul sa nu mai muste din ele. Pasii se strecoara grabiti. Privirea se pleaca uneori sub cerul ingreunat de-atata toamna.
Si-aluneca departe-departe. Acolo de unde vine strigatul de demult.

Dintr-un timp indepartat. Nestiut si nevazut. Dar simtit cu toata fiinta. Acolo unde s-a pierdut. Invelisul numit trup rataceste prin orasul mare. Iar jumatatea din suflet ramasa..se-nfioara de fiecare data cand simte galben de frunze, rosu-aprins de toamna, cristale reci si ploi coplesitoare, vant salbatic si acelasi ramas-bun repetat...

Odata, demult, se-nalta pe varfuri pentru a culege frunze prea rosii de pe garduri si le-ndesa-n buzunare. Odata, demult, zana toamna era buna si-i daruia zambete-n culori si parfum pufos de gutui. Si fumul torcand domol pe hornurile caselor din orasul mic si vechi. Fum de toamna..parfum de amintire.

Povestea micilor maini reci sovaitoare. A privirilor plecate. Impletita cu stropi marunti asternuti pe chip in noapte. Cu taceri adanci. Si dor.





10 comments:

ogarafgan said...

scrierile (pentru) mine(-i)!!!!!
multzam!-frumos!
alte cuvinte-s de prisos

Octavian-Andrei Brezean said...

Zice Papuashu ca mergea si o fotografie, pai cum altfel?
hehe, fain rau textul!

andrei said...

zice bine Papuashu... da responsabilului cu fotografiile i s;o stricat calculatorul... spera el ca va aparea si o fotografie... da nu stie cand :)... aaaaa... si inca ceva... responsabilul cu fotografiile are emotii cand ataseaza o fotografie unui text ca acesta... pentru simplul motiv ca ar putea sa;l strice :)... si nu si;ar dori asta :)

mina... ui un zambet din sibiu :)

mina said...

Fain, Marlene..ce pot spune..altceva, decat..multumesc:) ma bucur mult ca nu mai scriu doar pentru mine.
Octavian, de acord cu tine. Da'va veni, cu siguranta, si imaginea..multumesc:)
Andrei..responsabila cu emotiile sunt si eu, remember? Da'sigura ca nici una din fotografiile tale n-ar putea strica..pentru simplul motiv ca ele transmit mereu ceva..si ca respira..traire..
Ui o farama de zambet din orasul gri..

andrei said...

:)... eeeeh... mina... nu'i asa usor... fotografia la care ma gandeam mi;e in suflet momentan:)... si nu cred ca va ajunge curand pe blog :)... stii? mai tre sa treaca si pe la (prin) sisu inainte.. si dupa aia va ajunge in sfarsit aici... iar sisu nu;i cu mine... si...

si m'am gandit sa adaug o melodie pe care am ascultat;o toata ziua :)... si cred ca ma va prinde si adfintitul tot cu ea inundandu;mi toamna... :)

mina said...

Cred..ca stiu:) si scrierea mea e tot in suflet..da'nu-s sigura, asa cum am mai spus, ca nu va ramane ascunsa acolo..
Si tocmai m-am plimbat putin prin toamna..si-i peste tot..si vine seara..

LiliAna said...

si toamna abia e la inceput si pare ca ai scris tot ce se putea despre ea...ce te faci pe la sfarsitul ei? ce=ai sa mai scrii?
fain e!

mina said...

Stii, Ana,si eu ma-ntrebam azi oare cat as mai putea scrie despre ea..septembrie seamana mai degraba a sfarsit aspru de noiembrie. Probabil ca voi mai asterne randuri despre ea. Nu stiu inca ce..sau cand, cert e ca trairile nascute din anotimpul asta par nesfarsite..cel putin pentru mine. Si poate doar pare:)..poate vor mai aparea astfel de povesti..chiar de-s mai triste..ma bucur ca ti-o placut. Si mi-o placut mult-mult picatura mea de toamna din Sibiu..o altfel de toamna e acolo..

Adina Amironesei said...

Mangaietoare sunt scrierile tale...
Iti multumesc ca ni le daruiesti...
>:D<

mina said...

Multumesc mult, Adina:) Cum am mai spus, si pentru mine e un dar, de fiecare data cand citesc gandurile voastre. Si-mi aduc un zambet..inside..