Thursday, September 4, 2008

Noapte din februarie

scriere veche, de-acum ceva ani, promisa acum catva timp..iat-o


Se pierduse in ceata, era frig si era liniste, adanca si dureroasa, si numai vantul parea ca-i asculta gandurile care navaleau furioase, nebune. Isi auzea pasii grei...lasase undeva jos vara, si soarele si lumea...nu erau decat copacii si vantul care musca din trup si care ravasea pletele. Si-atunci l-a strigat si s-a intrebat unde este, prin ce colturi nestiute rataceste, departe de ea, era strigatul nebun care venea din strafunduri, mai puternic decat viata, mai puternic decat moartea, sfidator si intunecat..

Si-ntr-o clipa la fel de rece si-nghetata a aparut in fata ochilor ei, nu exista vreo indoiala ca vantul si furtunile se intrupasera in fiinta lui, ca ochii lui adanci erau plini de ceata necunoscutului, ca miscarile lui molatece indemnau la visare, ca zambetul ii insufletea trasaturile atat de rar, ca apele din adancuri amenintau si vorbeau in locul linistii...s-a retras din calea lui, si-a vrut sa fuga departe, simtea ca-ntreg universul complota, simtea ca el ii auzise strigatul si-i iesise in cale. Dintotdeauna imaginea lui nelinistitoare o insotise, o himera, un gand, o plasmuire a imaginatiei si o dorinta veche si salbatica a sufletului si-a trupului..o poveste scrisa demult..

Stia ca-l va aduce vantul, ca va trebui sa patrunda dincolo, ca zborul alaturi de el avea s-o faca sa se regaseasca, sa-si elibereze spiritul, sa-si lase trupul sa vorbeasca, ca totul era acolo, in privirile lui umbroase, calatoare, de-atate ori reci, lipsite de expresie, dureroase... iubea noaptea din el, nebunia si fiorii, si felul in care se pierdea printre ceilalti fara ca cineva sa poata vedea si simti Nevazutul. Isi apartineau unul altuia dintotdeauna, pierduti in alte brate, inselati de umbre trecatoare, adormiti si vii, cu-aceleasi minti calatoare, cu-aceleasi vise si cosmaruri, si temeri si..O vazuse de-atatea ori si-i stransese in brate imaginea iar si iar, de fiecare data mai puternic, de fiecare data altfel si niciodata..Ea.. ea cea calatoare, nebuna, innegurata si plina de lumina, plina de zambete si de tristeti, ea pe care-o purta in sange, in minte, ea care-i ardea trupul si-i tulbura sufletul...

Si-n noaptea aceea inghetata, in noaptea in care necunoscutul a devenit imaginea atat de familiara a trecutului, cristalele au cazut sub sarutul lui si doar pe buzele lor statea adevarul si raspunsul cautat prin vreme si prin oameni. El era putere si fragilitate, liniste si furtuna, lumina si-ntuneric, vis si realitate si poveste, cel care avea sa-i aduca lacrima si zambet, minciuna si adevar, cel pentru care "acasa" inseamnau bratele ei, cel care-si va descoperi furia in nelinistile ei, si visele in mintea ei insetata, nebunia trupului in intreaga ei fiinta pe care o trezise atunci cand i-a ascultat chemarea. Si teama cea mare era ca existau unul pentru celalalt si ca ar putea sa nu se regaseasca vreodata in aceasta lume, ca au trecut unul pe langa celalalt fara sa se zareasca. Fara sa-l fi avut vreodata in fata ei ii cunostea privirile, ii simtea focul, si tristetea, si gandurile si dragostea aceea..calatorisera timp indelungat unul catre celalalt..l-ar fi recunoscut oriunde pentru ca se afla in ea, asa cum ea salasluia in el, si oricate imagini deformate ale celuilalt ar fi fost presarate in destinele lor...numai sarutul dintr-o noapte inghetata a nascut-o si l-a nascut..si pe masura ce-l privea, il simtea patrunzandu-i fiinta...si fiecare atingere de-a lui ii amintea ca este vie, fiecare dezmierdare salbatica a vantului ii vorbea despre el..simtea ca-n goana lor nebuna se vor devora unul pe celalalt in incercarea de a ajunge in cele mai ascunse, mai indepartate si mai profunde unghere ale celuilalt..

El era lumina blanda si-adormitoare a diminetilor, invaluit de faldurile grele, intunecate si innebunitoare ale noptii..care-au cazut in jurul ei si-au primit-o acolo unde fusese dintotdeauna, acolo unde el o astepta pentru a-i darui atingerea, suflul, Viata...

6 comments:

andrei said...

se pare ca a fost seara promisiunilor >:D<

ogarafgan said...

"iubea noaptea din el, nebunia si fiorii"
"isi apartineau unul altuia dintotdeauna, pierduti in alte brate"

unde? U N D E ? numai in scrieri? sau in alte brate?

Mino, Mino .....

danushka said...

ai aflat una din marile temeri ale tuturora... "si teama cea mare era ca existau unul pentru celalalt si ca ar putea sa nu se regaseasca vreodata in aceasta lume, ca au trecut unul pe langa celalalt fara sa se zareasca"...

andrei said...

superb... am citit si recitit... si nu mai am cuvinte... da... stiu ca am mai zis;o :D... dar asa se intampla cand...

yo inca n'am facut o poza care sa merite sa insoteasca aceste cuvinte ale tale... dar voi cauta... printre cele necreate...

mina said...

Ce ma fac andrei..ca nu vreau sa-ti rapesc cuvintele..si eu am mai spus-o..speram sa va placa..da' stii de ce..pentru ca asta-mi place si mie..nu stiu de ce..mi-e aproape. Si da, m-am gandit sa facem si invers, adica textul intai, apoi imaginea ta. Si-mi mai doresc niste poze ale mele facute de tine:) ei..asta daca am un chip pentru asa ceva..
Marlene, da..din pacate poate numai in scrieri..fost-a candva o parere, o adiere..parea a fi o mangaiere..dar a ramas doar scriere..
Dani, da..mare teama asta..pentru ca doar cei putini au parte de..stralucirea aia..asa o numesc eu..si-s asa multe puncte de suspensie in dimineata asta pentru ca si eu am priviri adormitoare, usor visatoare, nimic nou pentru mine, de altfel.
Sa cauti printre cele necreate..frumos, andrei..

Iudita Buia said...

În ce fel scrii, Mina...și cum m-ai răscolit...Cât de frumos trebuie să fie la tine-n suflet...și vorba lui Andrei: am citit și am recitit...Și parcă sunt prea sărace cuvintele ca să pot lăsa aici măcar o urmă a ceea ce ai răscolit în sufletul meu...