Tuesday, November 18, 2008

amintiri din... copilarie...

amintiri


atunci cand esti mic mic mic... stai... sau nu stai... ca'l ai pe vino'n'coa'... si asculti atatea povesti... ca'ti vine sa te'ntrebi... da ce le'am facut yo oamenilor astora de ma mint asa rau de bine...

si crezi... si parca zaresti un castel prin ceata diminetii de la tara... ai impresia ca ai vazut un spiridus... si te bucuri... daaaa... traiesti acea lume din poveste...

cand eram mic ma duceau bunicii la nunti si asa de mult imi placeau muzicantii... toata noaptea dansam in lumea mea chiar in sufletul lor... si bateam si yo in toba (intr'un butuc de lemn de langa scena improvizata) si credeam ca fac parte din formatie....offf... si asa de rau imi parea cand luau cate o pauza de masa... offf... chiar trebuie sa mancati? sau sa beti? yo credeam ca doar cantati...

odata... era aproape de ziua mea... si m'am gandit ca ar fi frumos sa invit tot satul in curte la mamaia... sa facem un cort mare... si sa pun la poarta un carton colorat cu "Bine ati venit la ziua lui Andrei!!!"... si sa petrecem pana in zori... sa fie mult vin pentru ca vazusem ca oamenii deveneau mult mai veseli dupa ce'l beau... si sa fie un tort mareeee mare... sa ajunga la toata lumea... si sa mai si ramana dupa... si le'am zis bunicilor despre idee... si au zambit si au zis ca 'vom vedea':)... iar cand a venit ziua mea... dupa ce l'am colorat cu grija si cu speranta, am pus cartonul la poarta... imi faceam griji ca nu aveam cort... daca ploua? ce se faceau oamenii?... dar a venit doar nenea Mircea... si am mancat turte si cucurigi... si a fost frumos :)

atunci parca indoiala mi;o'ncoltit in minte... parca erau oareshce diferente intre lumea de poveste si cea reala...



9 comments:

Maya said...

dar ne putem pastra copii si mai departe:)

andrei said...

iar ai fost prima :PPP... da maya... e dreptul tau :)

Maya said...

ce mandra sunt:D
nu numai al meu ci al tuturor
voiam sa te intreb ceva.scriu aici sau las mesaj pe fostu blog?

julie said...

;)) de acord cu maya 100%

Maya said...

;)) multumesc de sprijin julie

ana si iar ana said...

Am deschis pagina ta din intamplare si de atunci revin cu bucuria unui popas printre prieteni. Mi-am facut un cont de blogger, uitand ca ma hotarasem sa renunt definitiv la astfel de activitati si acum vreau sa-mi cumpar un aparat foto... (primesti ucenici ,maestre :D )

ogarafgan said...

Nu-i asa mei Ardeiash ca e diferentza intre lumea de poveste si cea reala? acolo, in poveste, venea tot satul la ziua ta, si aveai un tort maaaaare mare, sa mai si ramana
Io cand eram mititica credeam ( ca rudele de la tzara imi spusesera ) ca daca ma uit mult pe un camp, o sa vad la un moment dat iesind flacari din pamant si acolo o sa fie comoara, o ulcica plina cu galbeni de aur. Si stateam ca boul, ore intregi cu okii-n tzarana scrutand orizonturile =))))
Ce bine era sa fiu copil! :) nu, Ardei?

Dan said...

Poveste, ne-poveste, eu mă bucur nespus că am avut o copilărie extraordinară... şi tot satul bunicilor a constituit acea secretă substanţă alchimică ce a transformat totul în aur... cu toate bunele şi relele anilor '80.
Şi dacă tot mi-aţi adus aminte de zile de naştere, aşteptam atunci cu frenezie venirea părinţilor în sat, cu tortul şi restul bunătăţilor, iar apoi instalam o masă în grădină, la umbra generoasă a viţei de vie...
Bine zice Marilena... Ce bine era să fiu copil! (cu un pic de efort, am reuşit să rămân copil încă...)

andrei said...

scuze... dar de;abia acum mi;am gasit sa raspund :)...

maya si julie :) hah... ma bucur ca v'ati cunoscut :D... si ca sunteti si de aceeasi parere :)...

ana si iar ana :) maestre?... da de unde? sunt doar un ucenic... sau nici macar... :PPP... ca n;am timp.. dar ma bucur ca te hotarasi sa;ti iei un aparat foto :)... si ma bucur foarte mult sa aud ca fotojocul inca e un generator de energie pozitiva... ups... btw... daca pot sa te ajut cu ceva in domeniul fotografiei... cu cea mai mare placere...

marlenne :) ... poi si comoara? inca o cauti? nu ai infrant orizonturile? da draga marlene... era asa de bine... si yo ma uitam ca vaca la poarta aia... :) tot degeaba.. dar nu'i nimic mi;am inventat yo alte raspunsuri la intrebari... ca sa;mi multumesc imaginatia :)

dan :) iiiiooooi... ce bucurie era pe capul meu cand veneau ai mei sa ma vada la sfarsitul saptamanii... si cum ma mai podideau lacrimile cand plecau... tin minte ca ma innecam in perna care inca mai pastra mirosul de parfurm al mamei... da... era tare fain in copilarie... :)...

@all: va multumesc mult pentru gandurile frumoase :) sa aveti o saptamana frumoasa in continuare... nu obositoare :D... frumoasa :)