...

Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt!

Deci cu cat pastrezi mai putini oameni langa tine cu atat mai mare e libertatea ta, nu? Spun asta pentru ca se pare ca a trecut vremea ascetismului. Glumesc. Omul este in esenta acelasi de-a lungul timpului. Asa ca vremea trece, vremea vine si asta pentru ca omul e capricios. Fericirea! Ce capriciu! De exemplu astazi omul incearca sa se redescopere, sa-si arunce costumul greoi de consumator. Poate maine va reusi. Dar poimaine va cauta un alt costum mai sclipitor, mai apasator.

Dar sa revin. In societate libertatea fiecaruia e finita. Ar putea fi reprezentata ca o suprafata limitata. Ar putea fi si masurata daca nu s'ar afla in planul misterului unde e indicat sa nu faci masuratori ci doar sa experimentezi. Sa presupun totusi prin absurd ca s-ar putea calcula aria libertatii fiecarui om. Si sa mai presupun ca s-ar putea calcula si forta cu care un om incearca sa-si mareasca aceasta arie. O concluzie ilogica (doar totul e in planul misterului) ar putea fi:

Oamenii ale caror arie si forta tind spre zero au o predispozitie de a diminua ariile celor apropiati care tinde spre infinit.

... si ui asa se naste un nou motiv de-a te imbata... hai noroc... pun mai tarziu si un cantec pre numele lui Drunk of Sorrow...