Un gand ivit de dupa ploaie

In sfarsit, dupa zile si zile in care nu ne-a slabit nici o clipa, am primit darul norilor, darul ploii. Intotdeauna la fel si parca de fiecare data diferita. Fiecare ploaie cu povestea ei. Cu nostalgii, cu frunze lipite de-asfalt si de ferestre si cu..fara sa vreau visez toamna, fara sa vreau visez in general. Ca zambesc din nou. Ca azi mi-as fi scos sandalele si-as fi mers desculta prin ploaie. Ca orasul ar fi altfel..de fiecare data cand ploua visez verde. Verdele are si el o poveste. Verde era vrajitorul ascuns intr-un munte-ntunecat. Verde era lacul ascuns adanc in munti, cu stanci rasarind din adanc, pe care o singura data l-am zarit si pe care continui sa-l visez de-atunci. Poate pentru ca-s un cumparator de vise. Sau un cautator de vise. Sau pentru ca visul e un fel de-a fugi din lume.
"Timpul s-a oprit in loc si viata nu ma mai doare"..era un vers undeva, candva..si poate ca uneori chiar se creeaza senzatia ca timpul se opreste. Sau ca se topeste. Sunt clipe. Franturi. Fragmente. Sclipiri. Stele cazatoare. Care te fac sa simti intens. Care te fac sa-ti dai seama ca atunci cand cineva te-ntreaba intr-un mod ironic "da' de ce te crezi tu mai deosebita?". Uite de-asta. Pentru ca poate eu am simtit asa cum tu n-ai facut-o vreodata. Poate pentru ca m-a durut frumusetea unui peisaj, al unui cantec sau a unui sarut. Poate pentru ca stiu sau macar incerc sa-nvat sa privesc. Sa m-asez in iarba, sa-nchid ochii si sa simt vantul pe fata..sa ma catar pe zidurile unor cetati vechi si sa cuprind toata zarea..toate astea ca sa ma pot intoarce in orasul cel mare cu suflete pustii si-ntunecate si sa pot trece de inca-o zi. Mereu cu gandul si sufletul atat de departe de toate astea..undeva unde ar putea fi acasa..undeva unde-i verde-verde..si albastru-albastru..si undeva unde iarna zapada nu-i murdara..