...

23 Aug 2001, Husi

Soarele cadea incet spre feerica prapastie a noptii, la fel si sufletul lui. Gustase lacom din toate fructele oprite ale vietii, fusese mingiiat de dulcele vint al Zeitei Fara Nume, buzele-i fierbinti ii fusesera racorite cu sfiala de firave picaturi de ploaie... Ochii sai, care alta data parca erau doi copii ce fugeau galagios dupa soare, sperind sa-l prinda, se scaldau acum tristi intr-o adinca mare de intuneric. El, fiul vietii, isi chema insistent moartea...era intr-o padure salbatica, pe malul unui lac amarit deoarece astrii noptii refuzau sa se mai joace cu valurile sale... linistea noptii, insa, fu spulberata de un fulger urmat de un suier de vint care-i sopti ocultul poem al vietii... a doua zi soarele rasari mai vesel decit de obicei...