25 februarie 2003
Iar nu stiu cu ce sa încep… De fapt asta mi se întâmpla întotdeauna. Aceste doua propozitii ma ajuta sa îmi las gândurile sa o ia razna. Cred ca am luat-o eu razna de mult timp sau cine stie? Cert este ca de vreo doua luni nu ma mai regasesc. De ce? Mai bine ocolesc subiectul cu o bucurie specifica politicienilor… Mi s-a mai întâmplat asta de multe ori… Si ce-am facut? Ca un las m-am lasat în voia fortelor care binevoiesc sa ma înconjoare si sa-mi dea târcoale. Astept ca aceste forte sau energii sa fie binevoitoare cu mine. Ce tablou feeric!!! Eu – un zeu al fiintei mele – crezând ca ma conduc spre culmile însorite ale fericirii. Da, într-adevar, feerica imagine, dar în acelasi timp mustind a minciuna. Niciodata nu am fost stapânul meu. Pur si simplu am plutit peste idei, m-am strecurat sa nu cumva sa ma lovesc de vreun zid aparut din senin. Ce cuvânt, senin… Ar trebui sa folosesc cuvinte din familia furtunii? Nu, nu am acest drept. Când anume am fost eu dezlantuit? Când anume am fost asemenea unui fulger? Poate întotdeauna, având în vedere ca fulgerul nu este o entitate de sine statatoare ci apare datorita unor forte…(nici macar nu mai am cunostinte de fizica…odata stiam, acum parca am uitat tot…sunt o fiinta amnezica:) Nu. Niciodata nu am fost eu natura cea dezlantuita ci doar fulgere, ba mai mult doar tunete.
Iar nu stiu cu ce sa încep… De fapt asta mi se întâmpla întotdeauna. Aceste doua propozitii ma ajuta sa îmi las gândurile sa o ia razna. Cred ca am luat-o eu razna de mult timp sau cine stie? Cert este ca de vreo doua luni nu ma mai regasesc. De ce? Mai bine ocolesc subiectul cu o bucurie specifica politicienilor… Mi s-a mai întâmplat asta de multe ori… Si ce-am facut? Ca un las m-am lasat în voia fortelor care binevoiesc sa ma înconjoare si sa-mi dea târcoale. Astept ca aceste forte sau energii sa fie binevoitoare cu mine. Ce tablou feeric!!! Eu – un zeu al fiintei mele – crezând ca ma conduc spre culmile însorite ale fericirii. Da, într-adevar, feerica imagine, dar în acelasi timp mustind a minciuna. Niciodata nu am fost stapânul meu. Pur si simplu am plutit peste idei, m-am strecurat sa nu cumva sa ma lovesc de vreun zid aparut din senin. Ce cuvânt, senin… Ar trebui sa folosesc cuvinte din familia furtunii? Nu, nu am acest drept. Când anume am fost eu dezlantuit? Când anume am fost asemenea unui fulger? Poate întotdeauna, având în vedere ca fulgerul nu este o entitate de sine statatoare ci apare datorita unor forte…(nici macar nu mai am cunostinte de fizica…odata stiam, acum parca am uitat tot…sunt o fiinta amnezica:) Nu. Niciodata nu am fost eu natura cea dezlantuita ci doar fulgere, ba mai mult doar tunete.
Am început sa scriu poate…nimic. Sufletul meu e iar ruina… Si cine e de vina? Nu mai conteaza…Eu?
Totusi sunt multumit si bucuros în acelasi timp. De ce? Deoarece…întotdeauna apare o raza de lumina sau de viata în departare. Întotdeauna, atunci când încerc sa ma trezesc din amortire prevad acea raza dupa care tânjesc de când m-am nascut. Mi se pare ca atunci când ma voi putea desfata sub mângâierea ei îmi voi gasi linistea. Nu e ciudat? Tot linistea o caut. În acest moment fug cât pot de liniste si alerg tot catre ea… E o singura explicatie. Cele doua linisti sunt de naturi diferite… Ce mai, sunt un adevarat filosof…un idiot care nu stie nimic…decât sa-si plânga de mila.
Mi se pare ca notiunea de om e mult mai presus decât sinele meu. Eu sunt o idee deplasata, sunt o idee întunecata de nestiinta sau mai bine zis de necunoastere. Nici macar nu sunt o idee, sunt un fum purtat prin ceata de acea salvatoare idee numita destin. Nu vad nimic sclipitor în destin…e o notiune decadenta. Eu, ca om sunt decazut…Asta nu înseamna ca dau vina pe destin. Nu, în nici un caz. Destinul este calea cea mai simpla pe care poate pasi un om fara personalitate. Este, într-adevar ideea salvatoare a mediocritatii.
Asadar linistea aceasta în care am amortit de ceva timp este mediocritatea? E posibil…M-am blocat.
Dar mai bine las o portita spre scapare. Oare exista? Acea portita amagitoare catre libertate. Exista dar este foarte greu de gasit. De ce? Pentru ca… Si ce fac eu? Stau si ma minunez în fata portii ca vitelul si uit sa mai intru.
Ma opresc aici în acest moment…poate voi continua drumul catre acea raza sau poate nu…
Music: Yann Tiersen - L'Absente
4 comments:
Ma recunosc atat de bine in hatzisul asta de singuratate, de neliniste!
Ma refer la singuratatea sufletului!
Totusi mi-e greu sa inteleg, sau poate nu!!!! Eu sunt cu adevarat singura! Tu nu!
Facem cateodata in viata greseli atat de mari, incat ne condamnam singuri la bajbaiala, la orbecaiala!
Eu pot spune ca am scapat ..... dar am scapat in propria-mi ametzeala, in propria-mi, nu mediocritate, nu ma consider mediocra, dar idiotzenie 100%
O idioata care nu stie altceva decat sa-si planga singura de mila! :D
Si ca sa ranjim si-un pic, iar ne apuca in acelasi timp, fulgerele, tunetele!!!!! :D io la 12,09 tu la 12,13....dar fiecare pe alt suport:D
Asta-i de sters .... daca e prea mult ca-ti scriu la fiecare nebuneala scrisa de tine, spune-mi, ca nu ma supar :)
Imi place ce scrii,ti-am zis, scrii cu sufletul, e rar, e ce-mi place mie mai mult la un om, si ar fi pacat sa te opresti. Nu pot sa nu scriu nimic, nu pot sa nu ma regasesc p-acolo, de unde si imboldul.
Nu stiu daca ai si acum starea asta .... dar daca nu, nu conteaza, tot placut e sentimentul ca nu-s singura ametzita:) c-au mai fost si alti leishori ..... o fi gena de zodie :P
"ma lupt. si nu gasesc acea liniste din largul marii. ii gasesc vesnicele furtuni. se zbuciuma in piept si tac."....scriam asta candva, acum multi ani, in vreun carnet. daca am gasit linistea? inca mai simt zbucimul interior, inca aud vuietul furtunii...
>:D<
Post a Comment