In noapte, albul monitorului raneste privirea..care s-a obisnuit de ceva vreme cu intinderea intr-o mie de nuante de verde-a marii..a unei mari lasate in urma. Impreuna cu cerul acela plin..atat de plin. Niciodata-n orasul cel mare n-ai sa vezi atatea stele. Care pesemne ziua se-arunca-n mare. Cum altfel sa sclipeasca asa la primele ore-ale diminetii? Degete care pana-acum cateva ore se lasau mangaiate de fire de nisip si de stropi sarati, par usor stinghere pe-o tastatura. Degete care noaptea trecuta erau rasfirate pe-o masa veche de lemn,intr-un loc in care timpul pare uneori ca se opreste..si cand se-ntampla asta e o senzatie..pe care cuvintele..n-o mai pot prinde, sau cuprinde..
As fi vrut sa am o mie de priviri, ca sa pot vedea marea mai mult, si mai mult..am crezut..ca visul marin isi pierduse din intensitate, c-o vazusem de prea multe ori, ca nu-mi poate da mai mult decat a facut-o pana acum...
Dar acolo, in locul in care Strauss il poate insoti intr-o seara pe Bob Marley..acolo e unul din locurile unde salasluieste visul. Acolo visul se simte-acasa. Si vantul..vantul te-nalta..asa de sus ca nu mai ramane decat sa-ntinzi bratele larg..sa-l lasi sa-ti ravaseasca pletele si sa te lasi purtat..
Si-ti iei ramas-bun cu inima stransa. Mai ales cand parul ti-e inca incalcit de sare si salbatic. Mai ales cand buzele si pielea ti-s arse de soare. Cand inca te simti leganat la ceas tarziu de seara in cant de greieri si sub aceleasi stele care ziua se rup de-acolo sus si se duc sa dea marii sclipitorul lor sarut..
Privirile-s inca ametite, imbatate de verde...
Si totusi vantul ce pare ca l-am adus cu mine e altul..e vantul toamnei..ascuns pesemne-n faldurile unei rochii albe si lungi care flutura pana de curand undeva pe nisip..In dimineata asta era aproape..nemiscata..nu trimitea decat un val discret, ca o parere..de-abia sa mangaie tarmul...pentru ca la sfarsit..sa las in urma furtuna..si s-aduc, fara sa stiu..toamna...ascunsa-n noapte. Si-n mine.
As fi vrut sa am o mie de priviri, ca sa pot vedea marea mai mult, si mai mult..am crezut..ca visul marin isi pierduse din intensitate, c-o vazusem de prea multe ori, ca nu-mi poate da mai mult decat a facut-o pana acum...
Dar acolo, in locul in care Strauss il poate insoti intr-o seara pe Bob Marley..acolo e unul din locurile unde salasluieste visul. Acolo visul se simte-acasa. Si vantul..vantul te-nalta..asa de sus ca nu mai ramane decat sa-ntinzi bratele larg..sa-l lasi sa-ti ravaseasca pletele si sa te lasi purtat..
Si-ti iei ramas-bun cu inima stransa. Mai ales cand parul ti-e inca incalcit de sare si salbatic. Mai ales cand buzele si pielea ti-s arse de soare. Cand inca te simti leganat la ceas tarziu de seara in cant de greieri si sub aceleasi stele care ziua se rup de-acolo sus si se duc sa dea marii sclipitorul lor sarut..
Privirile-s inca ametite, imbatate de verde...
Si totusi vantul ce pare ca l-am adus cu mine e altul..e vantul toamnei..ascuns pesemne-n faldurile unei rochii albe si lungi care flutura pana de curand undeva pe nisip..In dimineata asta era aproape..nemiscata..nu trimitea decat un val discret, ca o parere..de-abia sa mangaie tarmul...pentru ca la sfarsit..sa las in urma furtuna..si s-aduc, fara sa stiu..toamna...ascunsa-n noapte. Si-n mine.