zumzet de verde (XI)

...si El-fluturasul se intreba uneori... oare noi fluturasii... oare noi putem avea fluturasi in stomac?

zumzet de verde (X)

un taram cu nuante verzi... doi... doi fluturasi... El-fluturasul si Ea-fluturasul se jucau cu primele raze ale diminetii, cu primele picaturi de roua printre primele umbre ale firelor de iarba... Ea-fluturasul se aseza din cand in cand pe cate-o floare si-i asculta surazand cantecul soptit...

...

I'm going to buy this place and burn it down...

...

Mda... tocmai ce realiză şi struţul... că...

Deşi este îngrozitor când înţelegi, viaţa se scrie în ciornă, iar nouă nu ne e dat să-i corectăm paginile.

Ernesto Sabato - Inainte de tacere

...

Esti inca in cadere, iar haul e tot mai intunecat si inecacios. Privirile deznadajduite ale celor de care te-ai agatat prin imbratisari disperate in zborul spre adanc te apasa. Din ce in ce mai impovarat te stingi in negura tot mai violenta si ti-ai dori sa te dizolvi in picaturi de ploaie incinse de soarele varatic, sa urci spre acele priviri, sa le domolesti, sa le alini. Dar prabusirea e intunecata, soarele e doar o amintire. Si vrei sa vezi pamantul chiar daca e doar un sfarsit al prapastiei. Vrei sa strigi asemenea naufragiatilor: Pamant!!! Pamant!!! Tu stii ca s-ar putea sa te zdrobesti cand il vei atinge, dar tot speri ca vei mai avea macar o clipa de ragaz, o clipa in care sa retraiesti copilaria...

...

"Eram intr-o cafenea din Retiro, cand te-ai apropiat ca sa-mi ceri niste monede, iar eu te-am intrebat daca vrei sa te asezi. Erai unul dintre cei multi, care cerseau cu inocenta, ca ingerii exclusi dintr-un cer pervers si straniu. Nu ma cunosteai, desigur, si m-am bucurat ca ne-am intalnit. Pentru ca, la varsta ta frageda, aveai privirea imbatranita de acele atrocitati care, in scurt timp, marcheaza pe corp si in suflet devastarea pe care o aduc anii.

Cand m-am intors la aceeasi cafenea, cu alta ocazie, te-am cautat cu dorinta de a te saluta. Nu mai erai, dar te descopar in alti copii..."

Ernesto Sabato - Inainte de tacere

...

"...dar te descopar in alti copii cand ma intorc seara acasa si ii vad scormonind prin gramezile de gunoi, varandu-si manutele in murdarie, in loc sa se dea in leagane sau calusei si, nu stiu de ce, ma gandesc la Rimbaud. Poate fiindca si el apartinea rasei celor care canta la durere. Rimbaud care, pe strazile Parisului, se hranea cu coji de paine veche pe care le scotea din gunoaie si dormea noaptea chircit pe la porti. Mi-am amintit de vorbele sale: 'Viata adevarata lipseste'."

Ernesto Sabato - Inainte de tacere

Zingarina

Cateva ganduri ale Zingarinei...

De ce mi-e sufletul posedat?

M-am saturat. Vreau sa fiu fericita. Vreau sa fiu ca oamenii fericiti.
Sufletul meu e nefericit... Privesc cu invidie spre cei ce au noroc... spre cei ce sunt fericiti sa traiasca.

Da-ne putine paie pentru a da foc lumii!!!

***

Ce noroc a dat peste tine atunci cand te-ai nascut... blestemat... sa plangi cand asculti acele cantece pline de bucurie dezlantuita... oamenii de obicei petrec, joaca, rad, beau, se strang in brate, traiesc cu pofta insotiti de aceste cantece... dar si tu traiesti... si tu... o drama...

Sunt doar doua episoade cu adevarat dramatice care m-au sfasiat, ambele fiind regizate de Tony Gatlif: unul in Gadjo dilo si unul in Transylvania.

Drumul Zingarinei... agonia... toti acei tarani ce sarbatoreau... totul parea un cosmar... si strigatul ei sfasietor acoperit de multimea zgomotoasa...
Oare cate strigate disperate s-au pierdut pana acum in zgomotul multimii? Acea multime care se indreapta bucuroasa spre sarbatoare... numai tu te indrepti spre comemorarea blestemului...

Les Yeux Noirs

albul bland al noptii ma ispiteste sa visez... dar ochii... ochii negri ma urmaresc... ma cheama... ma indruma... sa traiesc...

...

Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt!

Deci cu cat pastrezi mai putini oameni langa tine cu atat mai mare e libertatea ta, nu? Spun asta pentru ca se pare ca a trecut vremea ascetismului. Glumesc. Omul este in esenta acelasi de-a lungul timpului. Asa ca vremea trece, vremea vine si asta pentru ca omul e capricios. Fericirea! Ce capriciu! De exemplu astazi omul incearca sa se redescopere, sa-si arunce costumul greoi de consumator. Poate maine va reusi. Dar poimaine va cauta un alt costum mai sclipitor, mai apasator.

Dar sa revin. In societate libertatea fiecaruia e finita. Ar putea fi reprezentata ca o suprafata limitata. Ar putea fi si masurata daca nu s'ar afla in planul misterului unde e indicat sa nu faci masuratori ci doar sa experimentezi. Sa presupun totusi prin absurd ca s-ar putea calcula aria libertatii fiecarui om. Si sa mai presupun ca s-ar putea calcula si forta cu care un om incearca sa-si mareasca aceasta arie. O concluzie ilogica (doar totul e in planul misterului) ar putea fi:

Oamenii ale caror arie si forta tind spre zero au o predispozitie de a diminua ariile celor apropiati care tinde spre infinit.

... si ui asa se naste un nou motiv de-a te imbata... hai noroc... pun mai tarziu si un cantec pre numele lui Drunk of Sorrow...

...

Eram la un curs. Scuze. Eram la un training ca asa se cheama mai nou. Oricum important era altceva... trainerul repeta obsedant ideile de baza pe care le prezentase inca de la inceput... repeta... si totul avea sens... repeta... devenea iritant... si iar repeta... enervant... dar cand s-a terminat am observat ca invatasem... eram pregatit pentru a ma descurca singur...

***

Cand eram la Sihastria inca mai traia parintele Cleopa si in unele seri ma ascundeam printre pelerini sa'l ascult... erau momente in care predica lui continea doar un singur cuvant... Rabdare, rabdare, rabdare... repetat la nesfarsit... si acum aud acel cuvant ca intr-un vis frumos...

***

Totusi repetitia pare a fi necesara dar nu suficienta. Altfel nu se pot explica greselile, aceleasi greseli repetate cu seninatate de catre mine, de catre voi, de catre oameni. Oare in ceea ce priveste viata, suntem atat de tulburati de unicitatea ei incat devenim repetenti? Da. Ar fi frumos sa ramanem repetenti la disciplina numita viata. Sa ne spuna invatatorul la sfarsit: 'Imi pare rau, nu te pot promova! Trebuie sa te intorci si sa inveti mai bine a trai!'

***

Timpul e martorul tacut, din pacate, al greselilor umanitatii, iar istoria a devenit doar o oda adusa framantarilor inutile ale ei. Dar de ce inutile? Ce anume ar putea face aceste framantari inutile? Ignoranta. Oare nu cumva acesta era numele acelui mar pe care i l-a oferit Eva lui Adam?

prin praf de soare (XIII)

Il iubesc din ce in ce mai mult pe Sabato... am facut rost si de eseurile lui... de'abia astept... ma bucur ca am reinceput sa citesc pornind de la Inainte de tacere...

***

Odata, l-am intrebat pe Pasolini de ce se interesa de viata marginalizatilor... iar el mi-a raspuns ca o facea fiindca in ei viata se pastreaza sacra in mizeria sa.

Ernesto Sabato - Inainte de tacere

***
mi-e asa de dooooor de voi... dar voi nu puteti intra pe net sa-mi cititi blogul... poate e mai bine asa... sa ramaneti in praf de soare... praful de civilizatie e amar... vai ce amar e...

o nunta de vis (VI)

o nunta de vis (V)

o nunta de vis (IV)

o nunta de vis (III)

o nunta de vis (II)

o nunta de vis (I)

ingeri

timeout... un strop de inocenta... sau altfel spus... pana si ingerii cad... pe ganduri... sau pe nori pufosi?!?

...

Nu ma pot abtine sa nu pun doua citate din cartea pe care inca o citesc... Inainte de tacere, de Ernesto Sabato... nu de alta, dar tot timpul mi'a fost groaza de ultima secunda dinaintea mortii... atunci nu mai e loc de compromisuri, de amanari, de amagiri...

Acest om a trait cu pasiune? sau nu?

***

"M-am dus in padure pentru ca voiam sa traiesc in meditatie, sa infrunt doar faptele esentiale ale vietii, sa vad daca puteam trai si sa invat ceea ce era de invatat, ca nu cumva sa descopar, apropiindu-ma de moarte, ca nu traisem cu adevarat." (english version)

Henry David Thoreau

"Multi se vor gandi ca este o tradare a prieteniei, cand, de fapt, este vorba de fidelitate fata de conditia mea umana."

Ernesto Sabato

...

Ascult Yann Tiersen (L'homme aux bras ballants). Sunt vid. Tot Eul meu zace sfartecat in mii de bucati chiar in fata mea. Unele farame danseaza intr-un vals absurd al ezitarii, altele s-au sinucis lasand doar tacere in urma lor, altele se zbat intr-un joc grotesc al disperarii...

Uite.. le vezi pe cele linistite din colt? Ele scriu vise... si uite... cele ce ard de patima... sunt acolo in scrumiera in forma de farfurie... le vezi? ele citesc visele si le ingrijesc... da... ca intr-o gradina de nisip... dar uite... in ceasca de cafea... acolo sunt farame amarui... ele doar suspina resemnate pentru ranile adanci lasate ca amintire altor suflete...

Cum as putea oare sa le strig sa se intoarca la mine? Si daca ar veni cum as putea sa le reunesc intr-un nou Eu, intr-un nou copil al zeitei fara nume?

Prin lacrimi... doar prin lacrimi...

...

sa revin putin in prezent... m'am retras cat de mult am putut dintre oameni in incercarea de'a ma regasi... poate nu asa se face, zic unii... poate... dar eu asa simt, asa fac... asa ca orice parere proprie si personala a lor e de prisos...

celor din "gasca de la pipa" pe care ii consideram odata atat de aproape de mine nu am sa le transmit decat atat... vedeti'va de viata voastra... sa va aveti ca fratii :))... si sa va amintiti intotdeauna ca orice energie consumata pentru mine e risipita... in concluzie... uitati'ma ;)

voua... celor care ati trecut pe'aici (prin fotojoc) de'a lungul timpului vreau sa va multumesc din tot sufletul pentru ca m'ati lasat sa'mi descopar pasiunea pentru fotografie... si pentru ca m'ati incurajat... si pentru ca ati fost alaturi de mine chiar si asa virtual...

nu vreau sa inchid blogul... e singura fereastra deschisa catre oameni... nu vreau sa ajung sa generalizez si sa'i urasc din nou... mai ales ca nu lumea de afara se zguduie ci a mea... da... sunt cam 60 de revolutii pe minut, vorba cantecului :)... fotojocul s'a transformat pentru un timp intr'un monolog uneori monocrom alteori plin de culoare...

sunt obosit... am avut intotdeauna o problema cu timpul... somnul mi se pare o pierdere de timp... mai ales ca pot visa si treaz... dar se pare ca lipsa lui naste drame...

mi'e dor de Eliade... mi'e dor de noapte... mi'e dor de sanziene...